Praga este capitala Republicii Cehe. Orașul este situat pe râul Vltava, în Boemia Centrală și are aproape 1,2 milioane de locuitori, în numărul cărora nu sunt luați în considerație cei aproximativ 300.000 de navetiști, care lucrează în oraș, dar nu locuiesc aici.

Praga are diferite supranume, printre care Praga mater urbium („mama orașelor”), „Orașul celor o sută de clopotnițe” sau „Orașul de aur”[1]. Din 1992, centrul istoric al Pragăi a fost inclus pe lista UNESCO a locurilor din patrimoniul cultural mondial.

„Oraşul celor 100 de turnuri“, „Praga de aur“ aflată pe meandrele râului Vltava, face să bată mai repede inima poeţilor, a pictorilor, a fotografilor. Praga este un centru cultural, administrativ, al cultelor, comerţului şi industriei Republicii Cehe şi, de 10 secole, capitala regatului şi a Republicii, ca şi sediul numeroşilor suverani şi arhiepiscopi. Istoria oraşului se confundă în multe privinţe cu cea a statului ceh. Aşezările umane din jurul Hradului – castelul praghez, şi al Vyšehradului, au dat naştere unei aglomeraţii umane, care spre 1230, capătă privilegiile unui oraş. Aşa cum spune legenda, prinţesa Libuše, înzestrată cu darul profeţiei, conducându-şi poporul obosit în căutarea unui loc de stabilire, s-a oprit în faţa Pragăi de astăzi şi a hotărât ridicarea unui oraş, prevăzând că acesta va fi vestit în lume. Profeţia ei s-a împlinit. Capitala Cehiei este un oraş fermecător, vizitat anual de sute de mii de turişti străini, veniţi din toate colţurile lumii. Se întinde pe o suprafaţă de 496 km2 şi are aproximativ 1.213.000 de locuitori, adică 12% din întreaga populaţie a ţării, fiind cel mai populat oraş.

În 1989, după căderea Zidului Berlinului și victoria Revoluției de catifea, Cehoslovacia s-a eliberat în cele din urmă de influențele comuniste și sovietice, iar Praga a înflorit încă o dată în condițiile noilor realități economice și sociale din țară. În 1993, după dizolvarea pașnică a federației cehoslovace, Praga a devenit capitala noului stat Republica Cehă. Praga este capitala a două unități administrative ale Cehiei: Pražský kraj – Regiunea Praga și Středočeský kraj – Regiunea Boemia Centrală. Cu toate acestea, Praga nu face parte din punct de vedere geografic din Regiunea Boemia Centrală.